(+40) 786-356-361 (021) 313-64-33
Luni - Vineri: 08:00 - 21:00 Sâmbătă: urgențe

Ne mutam intr-un spatiu nou.
Detalii aici!

Title Image
Home  /  Scleroterapia

Scleroterapia este o procedură medicală folosită pentru tratarea venelor varicoase şi a vaselor superficiale vizibile (venectazii, vene reticulare). Scleroterapia este considerată “standardul de aur” pentru tratarea vaselor mici de la nivelul membrelor inferioare, fiind folosită încă din anii 1930. Este lipsită de riscuri veritabile şi are o eficacitate garantată, cu închiderea acestora, efect durabil în timp.

Principalele cauze ale apariției vaselor vizibile la nivelul memebrelor inferioare sunt reprezentate de:

  • moştenirea genetică (15-40% din cazuri au în familie aceeaşi problemă)
  • sarcina
  • ortostatismul prelungit
  • stil de viață sedentar
  • supraponderabilitatea şi obezitatea
  • fumatul
  • modificări hormonale (inclusiv medicație anticoncepțională)
  • vârsta (modificări inerente asociate cu îmbătrânirea pereților vaselor)
  • boli asociate cu insuficiența venoasă

În timpul acestei proceduri, medicul injectează o substanță specială în interiorul venei. Această substanță irită peretele vasului, îl face să se umfle şi vasul se obstruează. În scurt timp, acesta se transformă în țesut cicatricial şi apoi este eliminat. Scleroterapia, ca metodă minim invazivă de tratament se adresează micilor dilatații venoase superficiale, apărute la nivelul gleznelor, gambelor şi coapselor, de diferite aspecte: roşii, albastre, purpurii. Agenții sclerozanți folosiți cel mai frecvent sunt: polidocanolul (aetoxisclerol) şi tetradecil sulfatul de sodiu, care determină o recție inflamatorie la nivelul vascular, ce duce în final la fibroza şi obliterarea definitivă a vasului.

Indicațiile scleroterapiei:

  • teleangiectazii (steluțe vasculare sau venule intradermice cu diametru mai mare de 1 mm)
  • venele reticulare (vene albastre sau vene subdermice, nepalpabile cu diametru mai mare de 3 mm)
  • vene varicoase izolate
  • vene varicoase situate mai jos de genunchi
  • varicele recurente

Contraindicațiile scleroterapiei:

  • vene varicoase mari dilatate cu reflux masiv (indicație de tratament chirurgical)
  • tromboflebită acută
  • alergie la substanța sclerozantă
  • pacienți imobilizați
  • sarcina şi alăptare

Scleroterapia ca procedură se efectuează în regim de ambulatoriu. Preoperator este necesară o ecografie venoasă Doppler pentru a putea realiza o hartă a venelor superficiale dilatate, a celor cu valvule incompetente şi a celor cu reflux. Procedura nu necesită anestezie şi are un minim discomfort local. Se marchează cu un marker locurile de injectare sau se foloseste un dispozitiv „veinlight”, care evidențiază traiectul venos. Pacienta este aşezată în decubit dorsal, iar după aseptizarea/sterilizarea tegumentelor cu betadină sau alcool sanitar se injectează intralumenal venos agentul sclerozant cu un ac foarte fin. Agentul sclerozant va produce o inflamație la nivelul endoteliului vascular, care va determina apariția unui cordon fibros şi obliterarea lumenului. Odata cu injectarea agentului sclerozant vena se colorează alb în câteva minute.

Postoperator, pe zonele injectate se vor aplica pansamente sterile şi o faşă elastică pentru 48-72 de ore. Pacienta va purta ciorapi compresivi timp de 3 săptămâni şi i se vor administra antiinflamatoare şi uneori chiar anticoagulant (Clexane, Fraxiparină). Se recomandă mobilizare precoce şi mers pe jos, fără a efectua efort fizic intens. O şedință durează aproximativ 30 minute.

Complicații posibile în urma scleroterapiei sunt: tromboflebita, necroza cutanată, cicatrice inestetică, hiperpigmentare, reacții alergice, neoangiogeneză, eritem inflamator (roşeață), echimoză (învinețire), prurit (mâncărime) local. Reacțiile adverse sunt rare, în condițiile efectuării standardizate a acestei proceduri, de către personal medical specializat şi în urma anamnezei/consultației medicale preprocedură, prin care se notează istoricul pacientului şi eventualele contraindicații absolute/relative.

Scleroterapia va îmbunătăți aspectul membrului inferior afectat. Pentru un tratament eficient pot fi necesare 2-3 şedințe la interval de 2-3 luni, astfel aspectul uniform lispist de vascularizație vizibilă, este restabilit.