Cu laserul CO₂ fracționat FemiLift de la Alma Lasers, în SKINMED® putem trata eficient și în siguranță numeroase probleme din sfera urogenitală.
Laserul CO₂ fracționat FemiLift
Ce este laserul CO₂ fracționat FemiLift?
Laserul CO₂ fracționat Femilift este o metodă modernă de tratament, ce a intrat relativ de curând în arsenalul terapeutic al incontinenței urinare de efort. Unda laser este livrată printr-un element optic ce împarte fasciculul în 81 de pixeli microscopici. Acest model pixelat nu provoacă o ablație agresivă și duce la o vindecare mai rapidă a țesuturilor, pentru că fasciculele microscopice pătrund în submucoasa unde își exercită efectul termic profund, lăsând țesutul înconjurător intact, cu ablație minimă. Procedura duce la contracția fibrelor de colagen și elastină și induce producția de noi fibre de colagen, care întăresc suportul uretrei medii. Sistemul Femilift se adresează întregului spațiu periuretral, crescând grosimea pereților vaginali și asigurând astfel uretrei medii un suport superior.
Beneficiile laserului CO₂ fracționat FemiLift
Îmbunătățirea incontinenței urinare:
laserul CO₂ fracționat FemiLift poate ajuta la întărirea mușchilor pelvieni prin stimularea producției de colagen și elastină, ceea ce poate reduce incontinența urinară de stres sau efort.
Tratamentul uscăciunii vaginale:
Procedura poate ajuta la stimularea producției de lubrifiere naturală în vagin, îmbunătățind confortul și calitatea vieții sexuale.
Tratamentul atrofiei vaginale:
Prin creșterea producției de colagen și elastină, laserul CO₂ fracționat FemiLift poate ajuta la refacerea țesuturilor vaginale și îmbunătățirea elasticității și fermității lor.
Reducerea durerii și disconfortului vaginal.
Prin stimularea producției de colagen și elastină, laserul CO₂ fracționat FemiLift poate ajuta la reducerea durerii și disconfortului vaginal asociate cu anumite afecțiuni.
Cum funcționează laserul CO₂ fracționat FemiLift?
Tratamentul se efectuează cu o sondă laser cilindrică, sonda Femilift, ce este introdusă în vagin (ea mimează forma vaginului, pentru a asigura confortul pacientei) și este poziționată sub zona uretrei medii, apoi rotită cu 120 de grade. Se efectuează 3 ședințe de tratament, la un interval de 4-6 săptămâni, plus încă o ședință după 6 luni. Fiecare ședință durează în jur de 10 minute, timp în care se efectuează 3 treceri ale sondei.
Rezultatele raportate de studii au arătat că sistemul Femilift poate trata incontinența urinară ușoară și moderată, dar poate și ameliora simptomatologia în cazurile cu IUE severă. Unele studii efectuate au raportat o îmbunatățire a simptomelor incontinenței urinare la 80%-90% dintre paciente.
CE AFECȚIUNI POT FI TRATATE CU LASERUL CO₂ FRACȚIONAT FEMILIFT?
Experiența și tehnologia SKINMED®,
pentru cele mai bune rezultate!
Întrebări frecvente
Ce indicații postprocedură există la utilizarea laserului Femilift?
Rata de reacții adverse este extrem de scăzută. Procedura este practic nedureroasă (se efectuează fară anestezie), rapidă, sigură și nu necesită întreruperea activităților zilnice. Pacienta poate simți un ușor disconfort 2-3 zile după procedură și trebuie să evite contactul sexual timp de 5 zile.
Câte ședințe sunt necesare?
Pentru rezultate optime se recomandă 3 ședințe, efectuate la interval de 4 săptămâni și încă o ședință după 6 luni. Se pot efectua 1-2 ședințe pe an de întreținere.
Ce pregătiri sunt necesare?
Înainte de începerea tratamentului, se efectuează o examinare ginecologică cu efectuarea examenului Papanicolau și a culturii de secreție uretrală.
Înainte de începerea tratamentului, se efectuează o curățare cu antiseptic a zonei genitale.
Când apar rezultatele?
Rezultatele încep să apară după 4-6 săptămâni.