Peelingul chimic este un procedeu dermato-cosmetic care constă în inducerea unei regenerări cutanate accelerate, într-un mod controlat.
Peelingul chimic
Tratament facial dermatologic
Ce este peelingul chimic?
Peelingul chimic este un tratament utilizat pentru îmbunătățirea aspectului pielii, întâlnit și sub denumirile de chemo-exfoliere sau derma-peeling. Constă în aplicarea unor agenți chimici exfolianți care acționează la nivelul diferitelor straturi ale pielii, pentru o exfoliere controlată, care permite regenerarea țesuturilor. Rezultatul este o piele mai fină, mai fermă și mai sănătoasă.
Acțiunea de peeling chimic constă în eliminarea straturilor externe ale tegumentului și stimularea producției de colagen, elastină și glicozaminoglicani.
Datorită eficacității în activarea proceselor regenerative proprii pielii, peelingul chimic este un tratament adjuvant ideal pentru alte tratamente de medicină estetică. Acționează sinergic cu alte proceduri, precum laser CO₂, radiofrecvență microplasmatică, laser hibrid, mezoterapie, fillere, terapia cu plasmă proprie, sporind rezultatele tratamentului.
Cea mai recentă abordare a medicinei estetice este combinația de tratamente. Nicio tehnică nu poate aborda complet și rezolva toate problemele unui pacient. Prin urmare, combinarea stimulării de tip chimic, fizic sau mecanic, conform unui protocol bine stabilit, este adesea cea mai bună cale pentru o abordare globală în obținerea unui aspect natural.
Beneficiile peelingului chimic
Cum funcționează peelingul chimic?
În timpul tratamentului, pe pielea pacientului este aplicată soluția chimică adecvată, iar stratul superior se desprinde treptat. Pielea se vindecă după procedură și devine mult mai netedă și mai strălucitoare.
Peelingul chimic poate fi utilizat pentru a trata diferite tipuri de piele, cum ar fi pielea sensibilă, pielea cu pori dilatați, pielea cu textură neuniformă sau pielea cu riduri.
Există mai multe tipuri de peeling chimic, care pot fi personalizate în funcție de nevoile pielii fiecărei persoane.
Înainte de a încerca un peeling chimic, este important să consultați un medic dermatolog, pentru că anumiți factori, cum ar fi istoricul medical, tipul de piele și alte afecțiuni medicale pot influența decizia de a face un astfel de tratament. De asemenea, este important să urmați cu strictețe instrucțiunile de îngrijire a pielii după un peeling chimic, pentru a evita reacțiile adverse sau iritațiile pielii.
Tipuri de peelinguri chimice
În funcție de profunzimea la care acționează, peelingurile chimice pot fi împărțite în 3 categorii:
Peelingul superficial:
Acționează la nivelul stratului superficial al pielii, până la nivelul stratului bazal, stimulează creșterea epidermului, prin îndepărtarea stratului cornos.
Efectuarea procedurii, care durează 30 de minute, este recomandată din septembrie până la finalul lunii aprilie, o dată pe lună. Durata de recuperare, după peelingul chimic superficial, este 2-3 zile.
Peelingul mediu:
Acționează până la nivelul dermului papilar, determinând o descuamare semnificativă, prin inducerea unei inflamații dermice superficiale. Poate fi folosit în tratamentul ridurilor, al cicatricilor postacnee, petelor pigmentare intense sau al porilor foarte dilatați.
O sesiune durează 45 de minute și este indicată repetarea ei o dată la cinci săptămâni. Necesită un timp de recuperare de 7 zile de repaus la domiciliu.
Peelingul profund:
Acționează până la nivelul dermului reticular, realizând o exfoliere chimică profundă, care determină o reacție inflamatorie la nivelul dermului reticular și induce, astfel, refacerea fibrelor de colagen și elastină.
Este recomandat pentru tratamentul ridurilor medii și adânci, al cicatricilor profunde. Procedura durează aproximativ o oră, iar perioada de recuperare este cuprinsă între două și patru săptămâni.
Tipuri de substanțe de peeling
Există o gamă variată de substanțe de peeling, adaptate problemelor care necesită corecție.
Acidul mandelic:
combate hiperpigmentarea, estompează liniile fine și ridurile, susține regenerarea celulară și conferă tenului un aspect luminos.
Acidul salicilic:
este cunoscut pentru efectul său antiseboreic / antiacneic și antiinflamator. Peelingul cu acid salicilic este recomandat persoanelor cu ten gras sau acneic, dar poate fi utilizat și pentru tratarea petelor pigmentare. Acidul salicilic curăță în profunzime porii blocați, reduce excesul de sebum și comedoanele, menține și îmbunătățește fermitatea pielii.
Acidul glicolic:
este o substanță exfoliantă care face parte din grupa alfa hidroxil acizilor. Ameliorează petele pigmentare și netezește ridurile fine, fiind recomandat persoanelor cu piele matură și celor cu ten gras sau acneic. Acidul glicolic ajută la îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii, stimulând producția de colagen și elasticitatea.
Acidul lactic:
este destinat tenului sensibil. Acesta reglează secreția de sebum, diminuează porii dilatați și uniformizează nuanță pielii.
Acidul tricloracetic (TCA):
stimulează neocolageneza (producția de colagen), având indicații multiple în procesul de remodelare a pielii. Peelingul cu acid tricloroacetic (TCA) este recomandat persoanelor cu piele matură, cu riduri profunde sau cicatrici. Acidul tricloroacetic penetrează mai profund în piele și ajută la îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii, stimulând producția de colagen și elasticitatea.
PRX-T33:
este o formulă care conține 33% TCA (acid tricloracetic), peroxid de hidrogen și acid kojic. Oferă toate beneficiile unui procent ridicat de peeling cu TCA, dar fără efectele secundare asociate, de disconfort și descuamare excesivă.
Peelingul chimic PRX-T33.
Tratamentul de rejuvenare și revitalizare neinvaziv, neablativ, nedureros și nefotosensibilizant
PRX-T33 este un tratament peeling extrem de eficient pentru biorevitalizarea pielii, care nu necesită timp de recuperare.
Este un tip de peeling care nu afectează epidermul (stratul exterior al pielii), ci acționează direct în derm, unde apare o stimulare intensă a fibroblastelor și a producției de colagen. Are un efect imediat de hidratare, fermitate și întărire a pielii, lăsând stratul superior al pielii intact. Prin urmare, tratamentul nu sensibilizează pielea și este recomandat în orice anotimp.
Principalele componente active ale PRX-T33 sunt peroxidul de hidrogen (H2O2), acidul tricloracetic (TCA) și acidul kojic.
TCA este utilizat de multă vreme în medicină, cele mai vechi rapoarte datând încă din 1929. A Este folosit pentru a efectua peelinguri ușoare, medii și profunde, în diferite concentrații. Are o acțiune exfoliantă/ablativă, dar și o importantă funcție biorevitalizantă. Până recent, aceste două funcții erau inseparabile, dar cercetările care au condus la formula unică brevetată PRX-T33 fac astăzi posibilă valorificarea acțiunii puternice de bio-stimulare a TCA, fără exfoliere. Astfel, pacienții pot beneficia de acest tratament fără efecte secundare care să necesite timp de recuperare.
Peroxidul de hidrogen 3% are un puternic efect antiseptic, promovează vindecarea rănilor, remodelarea matricei extracelulare și reglează inflamația. De asemenea, reduce efectul agresiv al ionilor de hidrogen ai TCA (H+), prevenind denaturarea proteinelor stratului corneean și eliberând apă, ceea ce permite repetarea stimulării factorilor de creștere ai keratinocitelor mai frecvent, sporind efectele tratamentului.
Acidul kojic are ca principalul avantaj creșterea luminozității pielii. Compoziția chimică a acestui acid suprimă producția de melanină, jucând un rol important prin inhibarea hiperpigmentării post-inflamatorii.
INDICAȚIILE PROCEDURII
- Foto-aging: revitalizarea pielii de pe față, gât, decolteu, corp
- Bio-revitalizare
- Cicatrici atrofice
- Vergeturi
- Potențarea altor proceduri estetice
- Riduri fine
- Hiperpigmentare
- Melasmă
CONTRAINDICAȚII
- Piele iritată
- Piele sensibilă
- Alergie la latex
- Dermatită seboreică
- Alergie la acid kojic
- Erupții cutanate sau herpes
- Femei gravide și care alăptează
Cum decurge procedura de peeling PRX-T33?
Pielea este pregătită cu un demachiant ușor, apoi se aplică o soluție specială de toner/preparat, care echilibrează pH-ul pielii. Peelingul se aplică uniform și se masează ferm, până se observă o elasticitate vizibilă.
Peelingul poate fi reaplicat de două sau de trei ori, în funcție de reacția pielii.
Fața este apoi spălată cu apă rece și i se aplică o cremă hidratantă, urmată de o protecție solară.
Ce se întâmplă imediat după procedura PRX-T33?
Datorită naturii acestui peeling, vă puteți relua activitățile imediat și nu este nevoie să evitați machiajul. Este posibil să observați o mică roșeață care va dispărea în câteva ore.
Câte ședințe sunt necesare pentru a obține rezultate prin procedura PRX-T33?
Se recomandă o ședință la 2 săptămâni și o serie de 3-5 ședințe.
Care este perioada de recuperare pentru peeling-ul PRX-T33?
Peeling-ul PRX-T33 nu necesită o perioadă de recuperare.
Care sunt efectele secundare posibile ale PRX-T33?
- după prima ședință poate să apară o descuamare excesivă care poate dura 2-3 zile;
- la o zi după tratament poate să apară un eritem întârziat sau neuniform;
- imediat după aplicare poate să apară o senzație de arsură, în cazul pacienților cu pielea iritabilă;
- foarte rar, probabil cauzat de o alergie la acidul kojic, după tratament poate să apară prurit cu sau fără eritem;
- pete hiperpigmentare în zonele unde pielea este mai groasă, care dispar singure prin exfolierea naturală.
- În cazul efectelor secundare care produc inflamație persistentă (eritem mai mult de 2 zile), există riscul unei hiperpigmentări produse de către eritem. Se recomandă monitorizarea și folosirea unei creme cu factor de protecție solară ridicat.
CE AFECȚIUNI POT FI TRATATE FOLOSIND PEELING-UL CHIMIC?
Peelingul chimic este soluția potrivită pentru o regenerare cutanată accelerată, într-un mod controlat.
Este recomandat persoanelor care doresc să îmbunătățească textura, luminozitatea și uniformitatea pielii, deoarece înlătură celulele moarte de la suprafața pielii, astfel încât pielea proaspătă și sănătoasă poate ieși la suprafață.
Tratamentul este util și pentru tratarea acneei, a petelor pigmentare, a cicatricilor sau a ridurilor fine.
Peelingul chimic este recomandat în general persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, deoarece pielea lor este mai matură și poate beneficia mai mult de tratamentele cosmetice.
Cu toate acestea, decizia de a face un peeling chimic depinde de evaluarea individuală a pielii și de estimarea riscurilor și beneficiilor. Înainte de a face un peeling chimic, este important să consultați un medic dermatolog, pentru a vă asigura că acesta este adecvat tipului și nevoilor pielii dumneavoastră.